Datatorul de viata
miercuri, 12 octombrie 2011
Revista interactiva
"Atelier de icoane" va fi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, o revista cu specific iconografic si caracter interactiv. Tocmai de aceea, va adresez tuturor invitatia de a colabora cu echipa redactionala! Astept raspunsurile dvs legate de acest subiect!
vineri, 7 octombrie 2011
miercuri, 5 octombrie 2011
Icoana zilei de azi
Biserica ortodoxa le sarbatoreste azi si pe sfintele Haritina si Memelta, si cu ale caror rugaciuni nadajduim sa ne mantuim si noi!
marți, 27 septembrie 2011
SINAXAR
Cu ale lor sfinte rugaciuni Doamne miluieste-ne si ne
mantuieste pe noi!
sâmbătă, 24 septembrie 2011
A fost si la Brasov adusa si aceasta icoana a Maicii Domnului "Prodromita", din Sfantul Munte, zilele trecute, intr-o procesiune, alaturi de moaste ale unor sfinti. Ne-am inchinat si noi, apoi am aflat ca aceste chipuri sunt nefacute de mana omeneasca, asa cum se relateaza si aici !
joi, 22 septembrie 2011
In aceasta vara am avut privilegiul de a admira si a ma ruga, impreuna cu familia, la Lainici, la singura copie adusa in Romania din Sfantul Munte Athos a sfintei icoane a Maicii Domnului Grabnic-Ascultatoare. Atat originalul, cat si copia aflata in sfanta manastire sunt facatoare de minuni, dupa cuvantul Maicii Domnului care a vorbit din icoana la anul 1664, promitand ca va asculta "pe orice crestin ortodox care va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt "GRABNIC-ASCULTATOARE"".
vineri, 16 septembrie 2011
Felicitari gravate
Pentru iubitorii icoanelor gravate, dar si ai felicitarilor religioase, am creat un produs special : felicitarile religioase gravate. Micul album de mai sus contine doar cateva din modelele acestor felicitari. Dintre avantaje: pretul accesibil pentru cei care le vor comanda si rapiditatea executiei si livrarii lor. Astept comentariile dvs.!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




